fbpx

Afecțiuni tratate prin terapia Bowen

Sfaturi pentru o inimă sănătoasă. 17 feluri prin care puteţi să aveţi o inimă fericită.
februarie 15, 2019
Show all

Dorim să vă prezentăm pe scurt, câteva dintre cazurile tratate prin Terapia Bowen. Acestea cuprind toate datele pacienților: personale, diagnostic, tratamente etc.

Concluzile au fost luate după efectuarea ședințelor de terapie Bowen, și după efectuarea un control de specialitate.

Pacienții ne-au lăsat marturii scrise, în care descriu felul prin care terapia Bowen și-a dovedit eficiența.

  1. Pacienta C. E., 5 luni, diagnosticată de medicul specialist cu displazie de șold (stânga).
    După prima ședință de terapie Bowen, mama fetiței mi-a spus că a observat o îmbunătățire a funcționalității articulației afectate, iar după a 3-a ședință de terapie Bowen, în urma controlului
    de specialitate (inclusiv ecografie/ radiografie), s-a constatat că articulația respectivă a șoldului este perfect vindecată.
  2. Pacienta R. M., 28 ani– s-a prezentat la cabinet cu o migrenă severă (pe lângă alte câteva afecțiuni), rezistentă la toate calmantele, apărută în urmă cu un an și jumătate și care se manifestă aproape zilnic.
    După prima ședință de Bowen, migrena a dispărut complet, pacienta respectând toate instrucțiunile și recomandările primite.
  3. Pacienta M. C., 64 ani– s-a prezentat la cabinet cu următoarele afecțiuni: gastrită (cu dureri permanente de stomac, gât, nu putea mânca, nu putea dormi, slăbind 12 kg în 3 luni), spondiloză cervicală, lombosciatică.
    După 6 ședințe de Bowen, pacienta avea o stare generală bună, fără dureri, a început să mănânce,
    să se refacă, iar durerile de spate au dispărut în totalitate.
  4. Pacienta A. B., 29 ani– s-a prezentat la cabinet cu o migrenă foarte mare, care dura de 5-6 ani, în ultimul an fiind foarte puternică și permanentă.
    După prima sedință de Bowen, a început să se amelioreze, iar după 5 ședințe, migrena a dispărut în totalitate.
  5. Pacienta M. S., 66 ani– s-a prezentat la cabinet, având următoarele afecțiuni: dureri mari la nivelul genunchiului drept (în urma unui consult de specialitate s-a constatat marginea rotulei zimțate și
    prezența a 2 ciocuri osoase, precum și un chist nepalpabil, situat posterior articulației genunchiului); dureri mari la nivelul coloanei vertebrale cervicale și dorsale, precum și probleme ale circulației limfatice.
    Încă de la primele ședințe s-au constatat îmbunătățiri ale stării de sănătate, prin ameliorarea simptomelor afecțiunilor menționate, iar după o serie de mai multe ședințe, aceste simptome au dispărut, inclusiv de la nivelul genunchiului care, conform diagnosticului medicilor de specialitate, singura șansă de ameliorare a simptomelor ar fi fost puncțiile și injecțiile cu acid hialuronic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Suna acum
Adresa