Indiferent că este vorba despre griji sau despre fantezii, cu toții visăm cu ochii deschiși – sau lăsăm mințile noastre să rătăcească cât mai departe de sarcinile imediate.
Acum, un nou model de computer care simulează aceste perioade de rătăcire psihică, poate oferi oamenilor de știință indicii despre modul în care funcționează creierul nostru. Mai exact, acest model de computer arată modul în care celulele creierului comunică atunci când mințile noastre sunt fie angajate într-o activitate ori inactive.
Oamenii de știință au cunoscut încă de la sfârșitul anilor ’90 că, creierele noastre trimit impulsuri nervoase – un indicator al activității – chiar și atunci când sunt inactive. De atunci, oamenii de știință au identificat mai multe rețele ale creierului numite „state de odihnă”, în interiorul materiei noastre cenușii, unde acest fenomen are loc.
Deoarece rețelele pe „modul de odihnă” sunt perturbate în cazul rănilor cerebrale și a bolilor cognitive, modelarea acestora poate ajuta, în cele din urmă, persoanele cu astfel de afecțiuni.
Putem să îi dam computerului aceste leziuni, ca acelea pe care le observăm într-un accident vascular cerebral sau cancer cerebral, dezactivând grupurile de celule virtuale pentru a vedea cum este afectată funcția creierului – Maurizio Corbetta, co-author al unui studiu asupra modelului publicat în Journal of Neuroscience. Putem încerca, de asemenea, modalități de a împinge modelele de activitate la normal.
Dar așteptați! Înainte să alunecați spre reverie, iată câteva fapte interesante despre „visarea cu ochii deschisi” pe care s-ar putea să nu le știți.
Reverie, este de multe ori despre anticiparea viitorului, mai ales în contextul fanteziei. De exemplu, tinerii au adesea ‘fantezii de putere’, despre cum ar fi să fii un supererou. Dar pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, timpul pe care îl petrec visând cu ochii deschiși se diminuează – probabil pentru că ideea de viitor se micșorează.
Dacă li se cere oamenilor să își petreacă ziua visând cu ochii deschiși la trecut, aceștia tind să uite ce au făcut înainte să înceapă să viseze, potrivit cercetărilor anterioare.
Acest tip de visare, afectează și cât de mult uităm.
Când oamenii care lucrau la o sarcină au fost rugați să își petreacă ziua visând la casa lor din copilărie, subiecții mai în vârstă au uitat mai multe despre sarcina întreruptă decât subiecții mai tineri. Asta înseamnă că cu cât mai departe mergi înapoi în timp în visare, cu atât efectul de uitare este mai mare.
Nu este doar temporal ci și fizic: dacă visați în legătură cu o vacanță în străinătate, în comparație cu o vacanță în afara județului, probabil că veți uita mai mult din ceea ce făceați, pentru că, călătoria dvs. în străinătate este mult mai în afara contextului – este ca și cum v-ați transporta mental acolo.
Unul dintre cercetători sugerează că acest lucru ar trebui să fie un fel de notă specială pentru persoanele care se bazează pe memorie, inclusiv pe cele care își urmează o carieră, cum ar fi medicina. Dacă un medic care a memorat o doză de medicament, este oprit apoi pe coridor și este întrebat despre recenta călătorie în vacanță, ar putea să uite informațiile despre respectivul medicament.
Creierul nostru are două sisteme cheie: o parte analitică care ne ajută să luăm decizii întemeiate și o parte empatică care ne permite să relationăm cu ceilalți.
Atunci când se confruntă cu o sarcină cognitivă, creierul dvs. cere zonei empatice să se oprească, pentru a-și putea termina sarcina.
Cu alte cuvinte, dacă sunteți angajat într-o sarcină analitică pretențioasă, aceasta nu lasă loc pentru empatie.
Cu toate acestea, atunci când visați cu ochii deschiși, mintea dvs. își face ciclul în mod natural prin diferite moduri de gândire, iar în acest timp, părțile analitice și empatice ale creierului tind să se oprească una pe cealaltă.
Mintea și creierul pot fi considerate aspecte diferite ale aceluiași lucru, precum software-ul și hardware-ul unui computer.
Avem tendința de a ne gândi la mintea noastră ca fiind ‘conducerea’ iar că activitatea creierului nostru o ‘urmează’. Dar de fapt, relația merge în ambele sensuri. Modul în care visăm și gandim depind de structura creierului. Pe de alta parte, aceasta structură se schimbă constant în moduri mici – în timp ce învățăm lucruri noi, legăturile dintre celulele nervoase se schimbă.
Creierul dvs., în mod natural, fluctuează în anumite moduri datorită structurii sale, și asta determină structura reveriei dvs.
De multe ori ‘dialogul’ care apare atunci reveria își urmează ciclurile prin diferitele părți ale creierului, accesează informații care au fost latente sau greu de pătruns.
De asemena, reveria poate face o asociere între fragmente de informații pe care persoana, nu le-a luat în considerare niciodată în acest fel special.
Aceasta explică creativitatea, dedesubturile înțelepciunii și de cele mai multe ori, soluțiile la probleme, pe care nu le-a luat în considerare până atunci.
Un proces similar, dar mult mai aleatoriu se întâmplă când visăm (în timpul somnului)
Mai sunteți aici? Dvs. la ce visaţi cu ochii deschiși?
Sursa http://news.nationalgeographic.com/news/2013/07/130716-daydreaming-science-health-brain/
Credit fotografie <a href=”http://www.freepik.com”>Designed by vectorpocket / Freepik</a>