Prima ședința de Bowen
Tocmai ați beneficiat de primul dumneavoastră tratament Bowen. Ați făcut acum primul pas spre vindecarea naturală și, cel mai important aspect este că, organismul dumneavoastră deține controlul asupra propriei sale vindecări. După ședința de Bowen sunt anumite lucruri pe care trebuie să le luaţi în calcul.
În următoarele zile, corpul dumneavoastră va lucra intens pentru a corecta orice dezechilibre existente și se va afla într-un stadiu de dezintoxicare. Din momentul în care vă ridicați în picioare și începeți să mergeți, după tratament, corpul începe să se reseteze și să se vindece singur (în propriul ritm).
Recomandări de urmat pentru a ajuta procesul de vindecare
- Vă rugăm să nu rămâneți în poziție așezată în ziua tratamentului, mai mult de o jumătate de oră. La fiecare jumătate de oră, în timpul zilei, ridicați-vă și acordați-vă câteva minute pentru o plimbare ușoară (chiar și prin casă).
- Vă rugăm să nu practicați sporturi de contact, cel puțin 24 de ore după tratament. S-ar putea să fie necesar să nu practicați astfel de sporturi o saptămână.
- Pentru a vă ajuta corpul să elimine toxinele, va fi necesar să beți 6-8 pahare de apă/zi. Dacă aveți vreo senzație de greață, aceasta nu trebuie să vă îngrijoreze – este doar reacția datorată eliminării toxinelor din organism.
- Dacă aveți senzații de durere, pe care nu le-ați mai avut, poate fi un semn pozitiv, deoarece corpul începe să-și recapete poziția anatomică normală.
- Pentru a îndepărta orice disconfort, plimbați-vă cât mai mult posibil; orice senzație este doar temporară și nu va dura mai mult de câteva ore. Plimbarea stimulează circulația sanguină și ajută la drenarea limfatică a toxinelor acumulate în organismul dumneavoastră.
- Terapia Bowen nu trebuie combinată cu alte terapii masajul, chiropractia, fizioterapia, reflexoterapia, acupunctura, presopunctura, yumeiho etc. Acestea pot anihila efectul mișcărilor delicate efectuate prin terapia Bowen. Este necesară o pauză de câteva zile între terapii.
- Nu faceți dușuri sau băi fierbinți, nici dușuri „scoțiene”; băile și dușurile calde sunt permise.
- Dacă afecțiunea dumneavoastră este cronică, vă rugăm să nu renunțați ușor, deoarece ar putea fi necesar încă un tratament pentru a vă îndrepta spre vindecare. Amintiți-vă ca afecțiunea dumneavoastră cronică nu a apărut peste noapte.
- Terapia Bowen s-a dovedit a fi o terapie sigură, ne-manipulativă, ce ajută organismul să-și restabilească starea de armonie proprie. Terapia Bowen nu acționează împotriva corpului, ci împreună cu acesta, în ritmul său.
4 Comments
Pentru guta este recomandata aceasta terapie? Se poate trata! Sunt pacienți cu rezultate bune! Va rog ma interesează!
Buna ziua, o sa va rog sa imi lasati o modalitate de a va contacta, puteti sa ne scrieti pe nmintegrativetherapy@gmail.com
[…] să vă prezentăm pe scurt, câteva dintre cazurile tratate prin Tehnica Bowen. Acestea cuprind toate datele pacienților: personale, diagnostic, tratamente […]
[…] Să nu ne abatem de la pașii pe care trebuie să îi urmăm după ședință. Am scris despre asta aici! […]