Faceți mâncăruri originale care încă poartă greutatea emoțională a alimentelor clasice folosite ca inspirație! Obiectivul este de a crea o experiență memorabilă și una care să vă conecteze nu numai la cină, ci și mesele avute la un moment dat, sau într-un anumit loc sau chiar la o amintire. – Chef, Voltaggio Bryan
În încercarea de a crea această experiență culinară, Voltaggio profită de o caracteristică a creierului nostru care leagă aroma alimentelor de amintirile emoționale intense.
În cadrul conferinței Dialogurile dintre Neuroștiințe și Societate, un eveniment anual care explorează modul în care neurologia se intersectează cu lumea din jurul nostru, Voltaggio s-a alăturat unui grup de neurologi și a discutat despre rolul creierului în bogata experiență senzorială care are loc de fiecare dată când mâncăm.
Voltaggio și alți „chefs” își angajează toate simțurile de bază pentru a crea o bogată experiență culinară. Dar două dintre aceste simțuri, gust și miros, joacă cele mai mari roluri.
Gustul și mirosul sunt ambele simțuri care reacționează la substanțele chimice din alimente, iar cavitățile orale și nazale sunt direct conectate, deci nu este deloc surprinzător faptul că cele două simțuri sunt strâns legate. Când aceste simțuri lucrează împreună pentru a identifica substanțele chimice din alimente sau băuturi, dezvoltăm ceea ce numim aromă. Aroma este o senzație care utilizează simultan mai multe simțuri – un amalgam de gust, textură, temperatură și mirosul a ceea ce mâncăm.
Când luați o bucățică din ceva, de exemplu, pâine proaspătă, mugurii de gust de pe limbă și din gură colectează informații despre machiajul chimic al acelui vas. Fiecare mugur de gust este alcătuit din aproximativ 50 până la 100 de celule, numite celule de receptor gustativ. Când aceste celule sunt activate, ele trimit semnale către o zonă a creierului numită cortex insular, cunoscut ca cortex gustativ, ceea ce ne face conștienți de percepția gustului.
Mugurii de gust pot face diferența între cele 5 gusturi de bază: Sărat, dulce, acru, amar și umami (un gust savuros găsit în alimente cum ar fi ciupercile sau friptura). În timp ce acestea sunt elemente importante pentru înțelegerea aromei, mâncarea ar fi destul de plictisitoare dacă am putea alege doar 5 tipuri de alimente. Aici întră în joc mirosul.
Sistemul olfactiv uman are peste 13 milioane de receptori de miros, localizați în nas și în cavitatea nazală. Acești receptori colectează moleculele de miros din aer și trimit semnale electrice către o mică structură din creier numită bulb olfactiv care urmează să fie procesat. Oamenii au 450 de tipuri diferite de receptori de miros, fiecare dintre aceștia putând detecta moleculele de miros ușor diferite. De obicei, ceea ce gândim ca un singur miros sau aromă unică, de fapt sunt mai multe tipuri de molecule discrete de miros, și sunt milioane de combinații potențiale.
Acest simţ poate face diferența dintre sosul cumpărat din magazin și sosul făcut după rețeta secretă, bine păstrată a bunicii.
Rolul mirosului în aromă este motivul pentru care alimentele au un potențial atât de puternic pentru apelarea amintirilor. Deși procesele din spatele amintirilor involuntare sunt oarecum misterioase, se pare că sunt legate de locațiile relative a unor structuri cheie ale creierului. Atât bulbul olfactiv cât și cortexul insular sunt strâns legate de amigdală, o zonă implicată în învățarea emoțională. Nervul olfactiv este asemănător cu cel al hipocampului, una dintre cele mai importante structuri ale creierului pentru memorie.
Multe conexiuni între sistemul olfactiv și regiunile responsabile pentru emoție și memorie, leagă aceste experiențe împreună. De fapt, aceste domenii sunt atât de strâns legate încât studiile au constatat că deteriorarea zonelor creierului responsabile de memorie, pot de asemena, să dăuneze capacității de a mirosi.
În timp ce oamenii de știință știu că amintirile emoționale sunt codificate în creier pentru perioade mai îndelungate de timp, sunt neclare în ceea ce privește mecanismele exacte care stau în spatele lor. Cu toate acestea, este clar că această abilitate are un beneficiu evolutiv.
Consumul de alimente este ca o ruletă – fructele de pădure sau legumele pe care strămoșii noștri le-au adunat, acum ar putea fi otrăvite cu ușurință și multe dintre ele vor râncezi rapid. Creierul nostru atenuează acest risc prin stocarea îndelungată a amintirilor emoționale.
Dacă vă îmbolnăviți după consumarea unui anumit tip de hrană, acea aromă vă poate provoca dezgust sau greață de fiecare dată când încercați să o consumați din nou. Aceasta se numește aversiune la gust și poate dura ani de zile, reducând astfel posibilitatea de a face aceeași greșeală de două ori.
Dar ceea ce a început ca o tehnică de supraviețuire a devenit o modalitate suplimentară de a ne bucura de mâncarea noastră, deoarece suntem capabili să ne amintim lucruri emoționante pozitive asociate cu alimentele, nu doar pe cele negative.
Sursa http://www.brainfacts.org/sensing-thinking-behaving/learning-and-memory/articles/2015/taste-and-memory/
Credit Fotografie <a href=”http://www.freepik.com”>Designed by luis_molinero / Freepik</a>