fbpx

Lumea aceasta are nevoie de iubire|Iubirea nu ne face proști ci curajoși

Obiceiuri vechi vs. obiceiuri noi
30 iunie 2017
Nu cădeţi pradă acestor mituri despre piele!
6 iulie 2017
Show all

„Lumea aceasta are nevoie de iubire”

Uneori putem simți că această afirmație este mai adevărată ca oricând. Alteori simțim că a aduce dragostea în prim plan, a face parte dintr-o analiză amănunțită a modului în care acționăm, felurile în care ne adresam unul altuia și aspirațiile noastre cele mai semnificative, se află mai departe ca oricând.

În zilele acestea, oamenii îmi spun că se trezesc cu spaimă, aruncați într-un nesomn constant de refrenul fricii. Ne temem de perturbare și de violență. Ne temem de haos. Ne e teamă că am putea face parte din categoria de oameni care nu sunt luați în considerare de această lume. Ne temem de tipul de ură care se varsă prin societățile occidentale. Din ce în ce mai mulți oameni îmi spun că se tem de tipul de ură care se varsă din inimile lor.

Recent, la o tabără de relaxare, învățam o femeie, care mi-a spus ca a fost bântuită de furia pe care o simțea la membrii familiei, care au votat diferit de ea la ultimele alegeri prezidențiale. Ea a spus:

Cea mai vindecătoare practică pe care am întreprins-o anterior, a fost păstrarea unui jurnal de recunoștință, scriind 3 lucruri în fiecare noapte pentru care trebuia sa fiu recunoscătoare (pentru fiecare zi). Acum totul a dispărut. Sunt acră, sunt supărată și mi-e teamă… Se pare că simt doar aceste 3 lucruri și atât. Nu vreau sa fac o obsesie despre felul în care sunt dar asta fac.

Am vorbit despre posibilitatea reluării practicii sale de recunoștință și a modului în care aceasta practică nu trebuie văzută ca fiind o acoperire a sentimentelor dificile sau zâmbitul frumos, pe măsură ce continuăm să alunecăm în pasivitate, iar pe urmă în disperare. Este de fapt o practică radicală.

Ceea ce face ca recunoștința să fie una dintre cele mai subversive calități, este că antrenează mintea să caute esențialele vieții pentru recunoaștere, nu pentru decorații, fobii și pentru amuzament. Dacă ne simțim cu adevărat recunoscători, nu ne concentrăm pe ceea ce ne mai dorim, iar cultura care domină nu știe ce să facă cu noi. Lumea aceasta neliniștită și mereu competitivă, ne face să ne simțim rușinați când spunem că suntem recunoscători. Da, poate asta este de ajuns pentru tine, dar oamenii care au cu adevărat succes în viata, mereu își vor dori mai mult. Niciodată nu va fi îndeajuns.

Pentru ei, lipsa cerințelor, pe care gratitudinea o oferă lumii, este de fapt evidența unei mediocrității sau lipsă de ambiție. Perspectiva pe care gratitudinea o aduce ne separă de poftele induse de piață și de cultura pentru ‘mai mult și mai bine’.

Trăind cu recunoștință înseamnă că, acele forțe nu ne pot face să ne simțim rău, să ne vândă lucruri de care nu avem nevoie sau să ne solicite tot mai mult atenția. De ce? Pentru ca suntem în legătură atât cu binele din viață cât și cu suferința. Aceasta devine resursa prin care putem cauta schimbarea și pe urmă să acționăm.

La fel și cu dragostea. Putem să ne îndepărtăm de identificarea anxioasă cum că iubirea este fie supunere fie dăruire. Nu trebuie să limităm noțiunea de iubire la romantism. Putem provoca condiționarea noastră care ne spune că iubind pe cineva presupune sa îl placem și să ne dorim sa ne petrecem timpul cu el. Putem să ținem minte asta, cum Buddha ne-a învățat, că iubirea este antidotul fricii, nu forța compensatorie la înțelepciune. Iubirea nu ne face proști, ne face curajoși.

Iubirea nu înseamnă că suntem de acord cu cineva sau ca vom înceta să avem diferențe de opinii sau că nu ne vom mai certa. Înseamnă că recunoaștem toate acestea, fie că ne place sau nu, trăim într-un univers interconectat, iar prin asta înseamnă că avem de-a face mereu unul cu celalalt. Cu cât mai departe ne vom simți față de întreg, cu atât mai mult vom suferi și vom fi dispuși să cauzăm suferință. Dacă studiem viața, dacă ne uităm la experiența noastră profundă, vedem mai de grabă iubirea ca o putere decât ca o sentimentalitate compromisă. Vedem că dragostea, în locul urii, poate să ne alimenteze acțiunile pe măsură ce provocăm și întruchipăm schimbarea pe care o căutăm pentru comunitățile noastre și pentru lume. Aceasta este ceea ce numesc eu dragoste adevărată.

Dacă ne uităm la lumea de azi, arată într-adevăr ca o lume care ar avea nevoie de iubire. Dacă credem în posibilitatea iubirii,  în puterea și în accesibilitatea ei, rămâne doar la alegerea fiecăruia să o facă să devină reală.

Când ne uitam în jurul lumii, la războaie, atacuri teroriste, oameni care ucid alți oameni din cauza rasei, a religiei sau a identificării sexuale și a genului.. cum putem să facem loc pentru a iubi pe toată lumea? Dar asta este, de fapt, exact de ce trebuie.

Cu alte cuvinte, de multe ori, se pare, ca aceste condiții pe care lumea le impune ne împinge spre cinism, ca și cum grija noastră față de alții este ceva ce nu se află sub controlul nostru. Dar așa cum putem să exersăm să ne împotrivim obiceiurilor noastre de auto-judecată, putem contopi ura pe care o vedem în lume, cu iubire. Și trebuie să facem asta.

Suntem chemați să practicăm o iubire mult mai curajoasă decât toată teroarea pe care o vedem în lumea noastră, pentru că dacă nu îndrăznim în dragostea noastră, atunci ura va căștiga.. Deci ne iubim unii pe alții chiar și când este aparent imposibil; trebuie să căutăm omenirea în spatele actelor se ură; vom găsi propria noastră durere în durerea lumii; și ne vom întâlni cu toate, purtând o iubire intensă, croită asemeni vremurilor pe care le trăim.

Sursa: https://onbeing.org/blog/sharon-salzberg-love-doesnt-make-us-stupid-it-makes-us-brave/

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Suna acum
Adresa