Trăim aceste vremuri în care tot mai mulți dintre noi își exprimă nemulțumirea la faptul că oamenii nu mai pot discuta despre problemele majore legate de politică, religie, rasă, sexualitate, fără ca acestea să se transforme în ropote de ură, furie și agresivitate.
Unul dintre motivele pentru care aceasta se întâmplă este natura umană.
Pozițiile noastre pe subiecte controversate, sunt de obicei manifestări ale principiilor noastre cele mai profunde. De cele mai multe ori durează ani de educație și evoluție ca să poți întâmpina pe urmă, cu generozitate, aceste păreri diferite.
Un alt motiv, nu atât de evident, este relativismul discursului moral modern, cel mai bine exprimat în teoria cunoscută sub numele de „emotivism”
În cartea „Dupa Virtute” a lui Alasdair MacIntyre, spune că:
Emotivismul s-a impregnat în cultura noastră și toate judecățile evaluative și mai ales judecățile morale, nu sunt altceva decât expresii de preferință, expresii de atitudine sau de sentiment.
Cu alte cuvinte emotivismul susține că nu poate exista nicio justificare raționala a afirmațiilor unuia în legătura cu aspectele controversate menționate mai sus.
În cartea „Abolirea omului” (1943), C. Lewis a remarcat prezența acestei teorii a emotivismului într-un manual școlar în limba engleză. Manualul a oferit povestea lui Coleridge la cascadă, în care un turist descrie cascada drept „draguță” iar celalalt o numește „sublimă”. Manualul oferă apoi comentarii în favoarea elevului:
Când turistul a spus că este „sublim” părea că face o remarcă despre cascadă…De fapt nu face o remarcă despre cascadă, ci o remarcă despre sentimentele sale cu privire la cascadă și la acel moment.
Potrivit lui Lewis, învățătura elevului din această analiză va fi aceea ca „toate propozițiile care conțin un predicat (în sens gramatical) de valoare (îi atribuie un sens, o calitate), sunt afirmații despre starea emoționala a vorbitorului”.
Într-o societate în care predomină emotivismul, oamenii nu pot decât să ia neînțelegerile morale personal, pentru că toate aceste dezacorduri se referă la: diferențe în preferințele personale, diferențe care nu pot fi discutate rațional.
O consecință suplimentară, înspăimântătoare a unei societăti emotiviste: cei care vor să ii facă pe ceilalți să fie de acord cu ei, vor simți nevoia de a recurge la mijloace non-raționale (de exemplu, propaganda sau batjocura etc.) pentru a le schimba părerea.
Articol: Daniel Lattier
http://www.intellectualtakeout.org/blog/why-can%E2%80%99t-people-disagree-without-taking-things-so-damn-personally
Credit Fotografie
<a href=’http://www.freepik.com/free-photo/blond-man-hero-angry-expression_1030412.htm’>Designed by Freepik</a>